Cupa Nadia Comaneci la gimnastica artistica – editia a IV-a
Florentina Marincu

Florentina Marincu

Atleta Florentina Marincu, a primit trofeul „Stele in devenire” ale Balcanilor

309 vizualizari

Atleta romanca Florentina Marincu a primit trofeul „Stele in devenire” ale Balcanilor, miercuri seara, la Tbilisi, in cadrul Galei pe 2015 a Asociatiei Federatiilor de Atletism din Balcani, recompensa fiind acordata pentru rezultatele deosebite ale tinerei sportive din Deva, campioana europeana de junioare si medaliata cu bronz la triplusalt, la Eskilstuna, dar si medaliata cu bronz la Campionatele europene indoor ale seniorilor de la Praga, unde a stabilit si un nou record european de junioare, cu 6,79 m, informeaza AGERPRES.

Cu acelasi trofeu, care recompenseaza speranta nr. 1 a atletismului balcanic, in urma rezultatelor obtinute in anul respectiv, a mai fost premiata, la editia inaugurala a Galei ABAF, in 2011, la Pravet (Bulgaria), o alta atleta romanca, aruncatoarea de ciocan Bianca Perie.

Trofeul similar pe 2015 la masculin a fost atribuit aruncatorului de sulita sloven Matija Muhar, si el campion european de juniori in orasul suedez.

Titlurile de ”Cea mai buna atleta”, respectiv ”Cel mai bun atlet” din Balcani pe 2015 au fost acordate unei alte saritoare in lungime, Ivana Spanovic, din Serbia, campioana europeana indoor la Praga, unde Florentina Marincu a fost a treia, respectiv alergatorului pe 800 m Amel Tuka (Bosnia Hertegovina), medaliat cu bronz la Campionatele mondiale de la Beijing, din august.

Trofeele au fost inmanate la cea de-a 5-a editie a Galei Atletismului Balcanic, din capitala Georgiei, la ceremonie asistand si presedintele federatiei europene de specialitate, Svein Arne Hansen, vicepresedintele European Athletics si presedinte AFAB, Dobromir Karamarinov, care a efectuat operatiunile propriu-zise, precum si Christian Milz, CEO al EAA.

Intr-o scurta alocutiune, presedintele AFAB, Dobromir Karamarinov, a felicitat Federatia georgiana de atletism pentru modul in care a organizat Gala, urandu-i, totodata, succes pentru anul viitor, cand va gazdui prima editie a European Athletics Youth Championships, urmand sa candideze si pentru organizarea Campionatelor europene de atletism din 2020.

Din Asociatia Federatiilor de Atletism din Balcani fac parte 16 tari: Albania, Armenia, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Romania, Serbia, Slovenia si Turcia.

Alte stiri

 
 
 
 
 
 

Parteneri