Cupa Nadia Comaneci la gimnastica artistica – editia a IV-a
Fosti elevi MiniMe, medaliati la Cupa Kokusai Ju-Jitsu, reprezentand C.S. Invictus Bucuresti. Foto: Cornel Moros

Fosti elevi MiniMe, medaliati la Cupa Kokusai Ju-Jitsu, reprezentand C.S. Invictus Bucuresti. Foto: Cornel Moros

Fosti elevi la Fundatia Nadia Comaneci, medaliati la Cupa Kokusai Ju-Jitsu

1781 vizualizari

Cinci copii care au descoperit iubirea pentru artele martiale Ju-Jitsu in sala de sport din cadrul Centrului MiniMe al Fundatiei Nadia Comaneci si-au facut debutul in cadrul competitional, unde au si obtinut primele medalii.

Ioana Chircu (7 ani), Isabela Preda (6 ani si jumatate) si fratii Andrei (7 ani si jumatate) si Filip Gheorghe (aproape 6 ani) au fost medaliati cu aur, iar Alessia Beja (8 ani si jumatate) cu argint la Cupa Kokusai Ju-Jitsu, care s-a desfasurat in acest weekend, reprezentand clubul sportiv C.S. Invictus Bucuresti, sub coordonarea antrenorilor Sensei Catalina Mihalache si Sensei Mihai Ionita.

Ioana Chircu este unul dintre cei mai vechi copii inscrisi la cursurile MiniMe. Ioana a frecventat mai multe cursuri in cadrul Centrului MiniMe, deschis de Fundatia Nadia Comaneci in toamna anului 2011, iar la Ju-Jitsu s-a inscris chiar de la lansarea acestui curs in oferta MiniMe, in mai 2013. Pe atunci avea putin peste 4 ani. Dupa aproape 3 ani de antrenamente la MiniMe, in baza parteneriatului dintre Fundatia Nadia Comaneci si clubul sportiv Invictus Bucuresti, Ioana a fost cooptata in echipa clubului, Sensei Catalina Mihalache fiind antrenor atat in cadrul Centrului MiniMe, cat si la C.S. Invictus Bucuresti.

Ca si Ioana, si ceilalti copii au cel putin un an de antrenamente MiniMe. Filip Gheorghe, spre exemplu, nu avea nici patru ani cand a venit alaturi de fratele sau mai mare, Andrei, in sala de sport MiniMe la primele antrenamente Ju-Jitsu cu fost campioana europeana si mondiala Catalina Mihalache.

„Este extraordinar sa vezi cat de frumos au crescut si au evoluat acesti copii”, spune Iuliana Roca, managerul Centrului MiniMe. „Chiar daca scopul principal al cursurilor noastre este acela de a-i aduce pe copii in sala de sport sau in sala de dans si a le insufla dragostea pentru miscare in general, ne bucuram atunci cand munca noastra este dusa mai departe la un alt nivel, spre performanta. Ii felicitam pe micutii Ju-Jitsu ka. Ne mandrim cu ei si incurajam cat mai multi copii sa incerce o activitate sportiva, vor avea numai de castigat”, a adaugat managerul centrului.

In prezent, in cadrul Centrului MiniMe, peste 50 de copii participa la cursurile de Ju-Jitsu, in diferite grupe, in functie de nivelul de pregatire. Pe masura ce evolutia acestora progreseaza si sunt pregatiti pentru un alt nivel de antrenament, copiii din grupele de avansati au sansa cooptarii in grupa MiniMe din cadrul C.S. Invictus Bucuresti, pentru antrenamente premergatoare inscrierii in diferite competitii de profil.

Oferta MiniMe include cursuri de sport pentru copii de 1-6 ani, pe doua categorii de varsta, cursuri de dans modern pentru copii de 2-7 ani, pe categorii de varsta, cursuri de balet pentru copii de 3-7 ani, pe categorii de varsta, cursuri de gimnastica ritmica pentru copii de 5-8 ani, cursuri de dans, aerobic si pilates pentru perechi mama + copil de 2-10 ani, pe categorii de varsta, dar si cursuri de limba engleza prin muzica si joc pentru copii de 3-6 ani, cursuri de canto si pian pentru copii de 4-12 ani, pe doua categorii de varsta, si cursuri de teatru pentru copii de 4-7 ani.

Alte stiri

 
 
 
 
 
 

Parteneri