Cupa Nadia Comaneci la gimnastica artistica – editia a IV-a
Larisa Iordache s-a accidentat la antrenamente

Larisa Iordache s-a accidentat la antrenamente

Gimnasta romana Larisa Iordache a castigat editia a 32-a a competitiei Memorialul Arthur Gander

664 vizualizari

Gimnasta romana Larisa Iordache a castigat editia a 32-a a competitiei de gimnastica artistica „Memorialul Arthur Gander”, miercuri seara, la Morges (Elvetia), cu un total de 42,500 puncte, anunta AGERPRES.

Iordache, medaliata cu bronz la individual compus in cadrul Mondialelor de la Glasgow, a primit 14,900 la sarituri, 14,050 la barna si 14,550 la sol. Pe locul al doilea s-a clasat germanca Pauline Schaefer, cu 41,500 puncte, iar o alta romanca, Diana Bulimar, a completat podiumul, cu 41,400 puncte (13,850 la sarituri, 13,600 la barna si 13,950 la sol).

Larisa Iordache si-a adjudecat si Premiul Special Arthur Gander (sol), cu 14,550 puncte, devansandu-le in clasamentul final pe Bulimar, 13,950 p, si Pauline Schaefer, 13,500.

In concursul masculin, victoria i-a revenit ucraineanului Oleg Verniaev, cu 61,800 puncte, care a fost urmat in clasament de japonezul Kazuma Kaya, 59,950 puncte, si de elvetianul Christian Baumann, 58,300 p, in timp ce romanul Marius Berbecar a terminat doar pe locul 11, cu 50,750 puncte (10,600 la cal, 13,350 la sarituri, 13,800 la paralele, 13,00 la bara fixa).

Premiul Special Arthur Gander a fost acordat pentru concursul de la paralele, Verniaev fiind primul, cu 16,200 p, urmat de Christian Baumann, 15,250 p, si de francezul Julien Gobaux, 14,800, in timp ce Berbecar, cu 13,800 p, a incheiat pe locul 7.

La editia de anul trecut, Larisa Iordache a ocupat locul al doilea, iar Marius Berbecar s-a clasat al patrulea.

Sportivii romani au obtinut numeroase succese la acest turneu, castigat de-a lungul timpului de Simona Pauca (1984), Ecaterina Szabo (1985), Eugenia Golea (1987), Gabriela Potorac (1988), Lavinia Milosovici (1995), Marius Urzica (1996), Simona Amanar (1987), Floarea Leonida (2002), Marian Dragulescu (2003, 2006), Catalina Ponor (2003, 2004), Sandra Izbasa (2005, 2008), Flavius Koczi (2010), Ana Porgras (2011), Larisa Iordache (2013, 2015).

Urmatoarea editie, cea de a 33-a, va avea loc Chiasso, pe 2 noiembrie 2016.

”Memorialul Arthur Gander” a fost creat in 1984, fiind un omagiu adus fostului presedinte al Federatiei Internationale.

Alte stiri

 
 
 
 
 
 

Parteneri