PDF Imprimare Email

Fundaţia Nadia Comăneci îşi retrage sprijinul pentru proiectul „Suflet pentru România”


Virgil Munteanu, Vicepresedintele Director General al Fundaţiei Nadia Comăneci, a decis să retragă sprijinul oferit proiectului şi campaniei „Suflet pentru România”, inclusiv implicarea Fundaţiei în dezvoltarea proiectului, în urma unei analize privind succesul potenţial al acestui proiect, respectiv, posibilitatea de îndeplinire a obiectivelor prezentate şi capacitatea de a răspunde cauzei pentru care a fost demarat.

„Din păcate, din momentul în care Fundaţia Nadia Comăneci şi-a asumat susţinerea proiectului şi până în prezent nu au fost conturate, din punctul meu de vedere, acele elementele necesare să asigure organizarea şi derularea în condiţii optime şi de succes ale unui astfel de proiect social.

Doresc să mulţumesc pe această cale tuturor instituţiilor media, companiilor şi personalităţilor publice care şi-au arătat interesul şi deschiderea pentru susţinerea proiectului „Suflet pentru România”, sub sigla Fundaţiei Nadia Comăneci. Mulţumesc totodată şi companiilor, instituţiilor şi oamenilor care, din cauza timpului scurt acordat de la lansarea cererii noastre, nu au putut să efectueze toate procedurile necesare implicării lor în proiect, deşi şi-au exprimat intenţia de susţinere a acestuia.

În urma unor discuţii avute cu iniţiatoarea ideii proiectului, am decis să nu ne mai implicăm în derularea şi implementarea acestuia. Sper sincer că acest proiect va reuşi să îşi atingă obiectivele declarate public, pentru mine acest lucru fiind cel mai important,  şi că eu m-am înşelat în analizarea situaţiei existente.

Consider că Fundaţia, în spiritul performanţei impus de însăşi marea gimnastă Nadia Comăneci, trebuie să atingă un anumit nivel de reuşită în fiecare proiect realizat şi acţiunile în care se implică. Întrucât acest lucru nu cred că se aplică şi în cazul de faţă,  am decis să distanţez Fundaţia de proiectul „Suflet pentru România”, oprind toate acţiunile iniţiate cu privire la acesta” - Virgill Munteanu,  Vicepreşedinte Director General al Fundaţiei Nadia Comăneci.


Virgil MUNTEANU

Vicepreşedinte – Director General

Fundaţia Nadia Comăneci

Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Un cadou de nota 10!

PAPUSA NADIA

Din decembrie, cauta papusa Nadia in magazinul online al Fundatiei Nadia Comaneci!