Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri

3347 vizualizari
Viena, 14 noiembrie 1918. Sfințirea primului steag tricolor și depunerea jurământului

Viena, 14 noiembrie 1918. Sfințirea primului steag tricolor și depunerea jurământului

Autor: Bedelean Victor

Războiul se terminase de scurtă vreme, iar imperiile se destrămau rând pe rând, statele naționale creeându-se și apărând unul câte unul pe harta Europei, la fel fiind și cazul României. Basarabia și Bucovina semnaseră declarațiile de Unire cu Regatul, doar Trasnilvania rămânând singura provincie istorică ce mai lipsea ca să fie făurită „România Dodoloață”. Acest moment vine în data de 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, unde s-a organizat Marea Adunarea Națională și s-a adoptat Rezoluția ce a pecetluit Unirea pe veci a Transilvaniei cu Patria Mamă, România.

Acest moment unic trebuia să fie imortalizat de fotograful Artur Bach din Alba Iulia, care însă n-a mai ajuns. Salvarea a venit de la un simplu țăran român pasionat de fotografie, Samoilă Mârza, din satul Galtiu. Acesta tocmai se întorsese de pe front și participa alături de o delegație din satul său la Adunarea de la Alba Iulia.

Samoilă Mârza vede lumina zilei în anul 1886 în satul Galtiu (în apropiere de Alba-Iulia), într-o familie de țărani. Acesta urmează școala generală în sat, liceul terminându-l la Alba-Iulia, urmând apoi arta fotografică, fiind instruit la Sibiu. El era un om simplu și modest, o fire inteligentă, muncitoare și cu inițiativă, luând parte la muncile gospodărești, în timpul liber fotografiind diverse lucruri. Viața tânărului Samoilă se va schimba însă radical, odată cu anul 1914, când, în urma izbucnirii Primului Război Mondial, este trimis pe frontal austriac din Galiția, din 1916 fiind mutat pe frontal italian.

Aici, el continuă a-și practica pasiunea, fotografiind diferite chipuri ale combatanților și aspecte din timpul războiului. În toamna anului 1918, găsindu-se la Trieste, pleacă la Viena împreună cu alți soldați români, unde are loc pe 14 noiembrie 1918 constituirea Consiliului Național Roman și sfintirea tricolorului acestuia. Fotograful Samoilă Mârza a fost prezent la acest eveniment și a realizat 3 fotografii istorice.

Viena, 14 noiembrie 1918. Sfințirea primului steag tricolor și depunerea jurământului

În ziua de 30 noiembrie 1918, din inițiativa Partidului Național Român se organizează la Alba Iulia o consfătuire care să definitiveze textul rezoluției ce consemna Unirea Transilvaniei cu România. Cu o zi mai târziu, au loc slujbele religioase premergătoare Marii Adunări Naționale, iar după acestea, cei 1228 de delegați prezenți s-au strâns în Sala Unirii, pentru a vota Unirea Transilvaniei cu Regatul. După ce toți delegații au votat, s-au validat voturile și mandatele, Vasile Goldiș, un temerar al Marii Uniri a citit Rezoluția Adunării Naționale în fața celor din sala Unirii. După aceasta citire, într-o atmosferă plină de entuziasm, zâmbete și bucurii, George Pop de Băsești anunță poporul strâns acolo, Unirea Transilvaniei și Banatului pe veci cu România, acesta fiind ovaționat de zecile de mii de oameni strânși pentru a sărbători fastuosul și evenimentul unic.

1 Decembrie 1918. Tinerii din satul Galtiu pregătiți de plecare la Adunarea de la Alba Iulia

Cu câteva zile înainte de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza ajunge acasă, unde pregătirile pentru marele eveniment erau în toi. Aici face trei fotografii cu sătenii săi îmbrăcați în costume naționale, cu un steag mare tricolor și o pânză pe care erau cusute în cele trei culori naționale „GALTIU. Trăiască unirea și ROMÂNIA MARE”. Tânărul patriot român, fotograful Samoilă Mârza, pleacă la Marea Adunarea de la Alba Iulia, împreună cu delegația satului, însoțit de bicicletă, pe care ducea aparatul fotografic, trepiedul și geanta cu clișeele pe sticlă. În mijlocul momentelor de euforie, Samoilă Mârza a imortalizat pe episcopii Miron Cristea si Iuliu Hossu și alți delegați citindu-și discursurile, alte cadre cuprinzând lumea si cadrele militare prezente la eveniment.

Fotografului Mârza nu îi este însă permisă intrarea în sală, pentru a surprinde pe plăcile sale fotografice semnarea istoricului act, astfel el rămânând pe platoul cetății, unde a realizat cele 6 fotografii de la Marea Unire, acestea fiind singurele izvoare fotografice ale zilei de 1 Decembrie 1918. Fotografiile sale unice, de valoare istorică, au fost preluate în manuale școlare, lucrări istorice și alte publicații.

Mulțime de oameni și steaguri tricolore, la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918.

Fotografiile istorice realizate de Samoilă Mârza, precum și aparatul său de fotografiat, se găsesc în colecțiile Muzeului Unirii din Alba Iulia. Samoilă Mârza a continuat să fotografieze evenimente și manifestări naționale importante din Transilvania, cu personalități ale vremii, monumente istorice, locuitorilor din Transilvania, etc.

Așadar, acestui om simplu, noi, românii, îi datorăm un loc pe veci între figurile marcante ale istoriei, pentru contribuția lui la imortalizarea evenimentului ce pecetluia Unirea pe veci a tuturor românilor într-un singur stat măreț.

 

 

Articol publicat în cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”, autor Bedelean Victor, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca(clasa XI-a)

 
 

Comments are closed.

 
 
 
 

Parteneri

X