Cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei restricționează traficul în Mamaia
925 vizualizariOrganizatorii H3RO by TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță astăzi că, pe durata de desfășurare a concursului, vor avea loc restricții de trafic, în stațiunea Mamaia.
Astfel, în data de 21 septembrie se va restricționa complet traficul pe Bulevardul Mamaia, pe cele trei benzi de circulație pe sensul de mers dinspre Năvodari spre Constanța, între orele 08:00 – 17:00, între hotel Voila Holiday și restaurant On Plonge Junior, la 250 de metri după sensul giratoriu de la hotel Meridian. Traficul înspre Constanța se va face pe banda de la axul drumului de pe sensul opus, departajat cu garduri sau balize temporare între sensuri.
De asemenea, în data de 22 septembrie, se va bloca total Bulevardul Mamaia, pe cele trei benzi de circulație dinspre lacul Siutghiol, între orele 08:00 – 14:00, între hotel Voila Holiday și restaurant On Plonge Junior. Traficul înspre Constanța se va face pe banda de la axul drumului de pe sensul opus, departajat cu garduri sau balize temporare între sensuri.
În plus, începând cu data de joi, 19 septembrie, orele 21:00, până în data de duminică, 22 septembrie, orele 08:00, se vor bloca două benzi de circulație pe Bulevardul Mamaia, respectiv banda unu și doi pe sensul de mers dinspe Năvodari spre Constanța, pe o distanță de aproximativ 300 de metri, înainte de sensul giratoriu de la hotel Rex – rond Mesogios, până la intrarea de la restaurant Pinguin. Se va lăsa liberă, pentru circulație, banda trei, pe sensul de mers spre Constanța.
H3RO by TriChallenge este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de catre ACS SMARTATLETIC, iar valoarea totală a proiectului este de 538.500 de lei.
Competiția va îngloba două Campionate Naționale, o Cupă a României și o Cupă Europeană, în perioada 20-22 septembrie 2019. Anul acesta aduce și două Campionate Naționale în cadrul festivalului de triatlon ce va avea loc în Mamaia: Distanță Half și Supersprint. De asemenea, competiția va găzdui și Cupa României la Aquathlon.
Mai mult, H3RO by TriChallenge își consolidează relevanța la nivel continental și devine, anul acesta, gazdă a Cupei Europene de Triatlon Sprint.
Probele de triatlon pe Distanța Half reprezintă, totodată, și ultima etapă din circuitul Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance. De asemenea, proba olimpică și proba sprint sunt parte din circuitul Triathlon Series Events și Romanian Triatlon Series, H3RO by TriChallenge fiind chiar ultima etapa din aceasta serie.
Până în prezent, pe parcursul primilor zece ani, TriChallenge Mamaia a mai fost gazda a două cupe Europene, punând astfel România pe harta europeana a competițiilor majore de triatlon.
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe site-ul www.h3ro.org. H3RO by TriChallenge este un eveniment organizat de către smartatletic.