CSM Bucuresti a reusit o calificare dramatica in sferturile Cupei Challenge la volei feminin
1373 vizualizariCSM Bucuresti, in sferturile Cupei Challenge la volei feminin
CSM Bucuresti a reusit o calificare dramatica in sferturile de finala ale Cupei Challenge la volei feminin, miercuri seara, in Sala Elite & Performance din Capitala, gratie victoriei cu 15-13 in ”setul de aur”, dupa 3-1 (25-18, 25-18, 14-25, 25-15) cu Olympiakos Pireu, in returul optimilor de finala, anunta AGERPRES.
CSMB a realizat o performanta remarcabila, avand in vedere ca saptamana trecuta pierdea in Grecia cu 0-3, fara drept de apel.
Echipa bucuresteana s-a mobilizat exemplar si a reusit sa isi adjudece primele doua seturi cu acelasi scor, 25-18. Dupa o sincopa in setul al treilea, cedat clar, cu 14-25, CSM a revenit la carma jocului si a reusit sa castige setul al patrulea, cu 25-15, ducand meciul in ”prelungiri”.
”Setul de aur” a fost echilibrat in prima sa jumatate, niciuna dintre echipe nereusind sa se desprinda. La 8-8, CSMB a reusit sa puna doua puncte in plus fata de adversare, iar apoi s-a distantat la 12-9. Olympiakos a reusit patru puncte consecutiva si a trecut in avantaj, 13-12, dar CSMB a realizat ultimele trei puncte ale partidei (15-13), obtinand calificarea dupa aproape doua ore de joc (119 minute), in fata a circa 600 de spectatori.
Artizanele succesului au fost Roxana Bacsis, cu 13 puncte, Jasna Majstorovic, 12 p, si Maria Karakaseva, 12 puncte. De la oaspete s-au evidentiat Georgia Lamprousi, cu 14 puncte, si Gabriela Tvetanova, 12 puncte.
Urmatoarea adversara va fi una dintre echipele germane VC Wiesbaden si Rote Raben Vilsbiburg, primul joc fiind programat in deplasare.
Alte stiri
- Simona Halep, nominalizata in echipa de Fed Cup a Romaniei
- Andreea Mitu, calificata in sferturile probei de dublu la Andrezieux-Boutheon
- Horia Tecau, in semifinalele probei de dublu mixt la Australian Open
Pingback: Fundatia Nadia ComaneciSorana Cirstea a castigat turneul ITF din Brazilia - Fundatia Nadia Comaneci