Istoria se scrie cu covrigi

2908 vizualizari
Istoria se scrie cu covrigi

”Bucureștiul este orașul patiseriilor și covrigăriilor! La orice colț de stradă mai găsești o covrigărie sau chiar două, una lângă alta! Așa scriem noi istorie!”, a remarcat unul dintre elevii prezenți la întâlnirea echipei proiectului ”Scrie istorie! RO-mândria!” cu liceeni din Colegiul Economic Viilor.

Miercuri, 30 mai, Virgil Munteanu, coordonat proiect ”Scrie istorie! RO-mândria!”, și Adrian Pătrușcă, jurnalist la Evenimentul Zilei, s-au întâlnit elevii Colegiul Economic Viilor din București, liceu cu profil de turism, alimentație și comerț. Cei aproape 20 de liceeni prezenți la întâlnire s-au arătat mai mult interesați de valorile țării noastre, inspirate de profilul lor de studii.

Astfel, elevii au încercat să identifice produse alimentare cu care se pot mândri românii sau locuri din țară pe care ar putea să le recomande oricând străinilor să le viziteze. Primul loc adus în discuție a fost chiar Cetatea de la Alba Iulia. Apoi, a venit propunerea unui traseu turistic în țară, un tur viticol, un tur al bisericilor fortificate din Transilvania sau turul bisericilor fondate de Ștefan cel Mare în Bucovina.

Când a venit vorba de promovarea Capitalei, elevii n-au mai fost la fel de inspirați. Singurul lucru care pare ca iese în evidență în București, din perspectiva unor elevi care studiază, turism, alimentație și comerț, este abundența de covrigării și patiserii din oraș.

Reprezentanții proiectului ”Scrie istorie! RO-mândria!” i-a încurajat să abordeze și astfel de subiecte în textele lor, inclusiv istoria contemporană scrisă cu covrigi.

Elevii pot trimite articolele pe adresa de email scrieistori@nadiacomaneci.eu, până la mijlocul lunii iunie.

 
 

Comments are closed.

 
 
 
 

Parteneri

X