Liceul Teoretic NICOLAE IORGA din BUCUREȘTI a găzduit prima întâlnire din cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”
4345 vizualizari
Prima întâlnire cu liceenii din proiectul “Scrie istorie! Ro-mândria!” s-a desfășurat astăzi, 8 mai 2018, începând cu ora 08.45, la Liceul Teoretic NICOLAE IORGA din BUCUREȘTI. Jurnalistul Evenimentului zilei, Mirel Curea, s-a întâlnit cu 23 elevi, din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a cu care a discutat despre meseria de jurnalist, genuri jurnalistice, precum și despre patriotism, modele de urmat, români de care putem fi mândri, importanța actului de la 1 decembrie 1918.
Mirel Curea a vorbit despre meseria de jurnalist și despre modul în care poți accede la această meserie, prin facultățile de profil, dar a accentuat pe faptul că, pentru a fi un bun jurnalist, trebuie să fii acomodat și să practici jurnalismul de investigație. De asemenea, a exemplificat modelul ziarului la care este, în prezent, redactor-șef adjunct, Evenimentul zilei, ziar care, la începuturile sale, avea în colectivul de redacție medici care țineau paginile și subiectele de interes medical, economiști, pe subiectele de interes economic, istorici, ingineri, filosofi, în general oameni veniți din diferite profesii, cu o cultură generală solidă și cu posibilitatea înțelegerii temeinice a evenimentelor de interes jurnalistic de pe domeniile lor.
Concluzia a fost aceea că, pentru a fi un bun jurnalist este de foarte mare ajutor, ca o completare și chiar ca alternativă, în a avea și o altă specializare, o altă meserie „la bază”.
Un alt punct atins în întâlnirea de astăzi, pe care elevii au fost invitați să-l rețină, a fost legat de ce înseamnă 100 ani de istorie. Patriotismul, valoare demitizată și alienată în perioada comunistă, a fost readus în actualitate, contextualizat din punct de vedere social, istoric, politic și ancorat în realitatea contemporană. Au fost amintite conceptele de bună creștere, politețe, dragostea de cel aflat aproape, conștiința lucrului bine făcut, respectul față de țară și de familie, față de profesori și de cei din jur, față de tradiții și de moștenirea culturală a țării, ca și forme de manifestare ale patriotismului.
Jurnalistul Mirel Curea le-a evidențiat elevilor care sunt factorii/persoanele care ajută cetățeanul în împlinirea sa ca persoană: profesorul, cel care are grijă de mintea cetățeanului, medicul, acela care are grijă de trupul său, preotul, cel care are grijă de sufletul său și, în final, jurnalistul, cel care îl apără pe cetățean în raporturile sale antagonice cu Statul și îl ajută să-și conserve valorile.
Liceenii au primit câteva indicații de bază, cu privire la câteva genurile jurnalistice: știrea, interviul, reportajul literar și ancheta de presă.
La finalul întâlnirii, liceenilor prezenți le-a fost recomandată conceperea unor materiale de presă, pentru a fi publicate print și online. Una dintre temele pe care le-ar putea aborda, spre exemplu, ar putea fi „Un român cu care mă mândresc”. Liceenii vor putea să scrie, astfel, despre diverși oameni pe care îi apreciază, cu care se pot mândri, despre calitățile, viețile și realizările lor.
La această întâlnire a participat și doamna profesor de istorie Magda Stan, cea care s-a implicat în realizarea întâlnirii cu elevii Liceului Teoretic NICOLAE IORGA, doamna Monica Andronic, coordonator proiect în cadrul Fundației Nadia Comăneci.
Elevii liceului au fost invitați să acceseze pagina proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!” din site-ul www.nadiacomaneci.eu și să trimită articolele lor pe adresa de e-mail scrieistorie@nadiacomaneci.eu.
Rugămintea coordonatorului de proiecte, doamna Monica Andronic, a fost ca articolele să fie trimise până la data de 15 iunie 2018, elevii și profesorii îndrumători putând folosi această adresă de e-mail și pentru a cere informații suplimentare și orice alte nelămuriri.
Partenerii proiectului Fundația Nadia Comăneci, Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Capitalei mulțumesc directorului Liceului Teoretic NICOLAE IORGA, domnul profesor Ion Gabriel Ștefan, pentru sprijinul acordat organizării întâlnirii.