M-am dus elev, am iesit degeaba

757 vizualizari
M-am dus elev, am iesit degeaba

Autor: Anthony Schally

Mai am un an si jumatate de studiu liceal in Bucuresti. De ce spun Bucuresti si nu Romania? Calatorind in lungul si-n latul tarii mele natale am observat ca avem de-a face cu o discrepanta uriasa intre urban si rural. Bineinteles ca este o mare diferenta intre cele doua, ar spune orice individ obisnuit cu Romania, intotdeauna a fost. Ei bine, eu nu sunt obisnuit si nici nu imi doresc sa fiu astfel. Eu nu vreau sa ma obisnuiesc cu tara in care fetitele si baietii sunt nevoiti sa iasa pe -15 grade afara, in fundul curtii, ca sa poata folosi toaleta si apoi sa se intoarca in clase unde trebuie sa fie constant facut focul, asta, daca se oboseste cineva, si daca sunt lemne pentru acesta. Nu vreau sa ma obisnuiesc cu tara in care, fara sa fie vreo problema, elevii sunt abuzati in diferite feluri de catre profesori. Si totusi, eu nu traiesc in Romania, traiesc in Bucuresti. Care ar putea fi motivele pentru care as putea sa ma plang? Fac parte dintr-un liceu „bun” din sectorul 1 al unei capitale europene. Cu toate acestea insa, mi-am dat seama ca nu am dreptate, eu nu fac parte din Europa intr-un alt mod decat geografic. Sunt un tip care este cat de cat constient de cursul lumii, politica externa si stirile internationale. Pe langa acestea sunt la curent, tot cat de cat, cu stirile si problemele interne ale Romaniei, in special in legatura cu educatia. Tot felul de insi pe la TV care isi dau cu parerea despre cum ar trebui sa fie educatia, cum Finlanda are cel mai bun sistem de invatamant, cum Bulgaria da alocatii duble elevilor in comparatie cu Romania…etc. Dragi comentatori de profesie, Romania nu va fi niciodata Finlanda, nici Bulgaria sau orice alta tara, for that matter. Romania va fi intotdeauna Romania, problema pe care si-o pun foarte putini. Adica, ce vreau sa spun este ca nu reusim sa ne ghidam dupa nevoile culturii noastre moderne si ne cream tot felul de iluzii despre cum occidentalizarea totala a Romaniei este cumva un „scop” pe care trebuie sa-l urmarim cu tot interesul. Surpriza este de fapt foarte departe de orice adevar, Romania nefiind de nicio parte a stereotipurilor europene. De cand imi aduc aminte citesc tot felul de articole „cool” pline de sarcasm si satira care prezinta problemele Educatiei din Romania, tot felul de specialisti, ca doar suntem o natie de specialisti, care apar pe peste tot si fac acelasi lucru, comenteaza, comenteaza, comenteaza. Ce le lipseste insa? Care este marele lor handicap? Pe langa faptul ca de la Caragiale si pana astazi avem un umor extraordinar si radem de noi in fiecare zi, astfel fiind si noi complicii auto-ironizarii contiune (ce se dovedeste astazi o mare problema), nu ati venit niciodata cu o solutie. In afara faptului ca ocupati scaune degeaba pe la toate posturile de televiziune ca sa nu va uite lumea chipul, nu faceti nimic, nici macar rating. Dar acum, lasand toate aceste rautati de pustan la o parte, si nevoind sa ajung si eu la fel, voi prezenta cu adevarat, prin ochii mei de beneficiar primar al educatiei, lacunele acesteia si eventuale solutionari „utopice”, naive si puerile – of course.

Jumatate dintre elevi incep cursurile la orele 12:00 sau 13:00 si se incheie la 18:00 sau 19:00. Acest aspect pare normal pentru noi. Nu se dezbate in fiecare zi si mai mult decat atat, ce sa facem? „Nu sunt clase, dom’ne.” „Unde sa ii punem pe toti dimineata daca nu sunt clase?” Pai si de ce nu sunt clase? De ce nu s-a gandit nimeni la spatiu atunci cand ati pus clasa 0 in scoli? Cu ce ne confruntam din cauza acestor decizii minutios luate in calcul de catre specialistii din invatamant?

Ce mananc azi. Cursurile de dupa-amiaza priveaza elevul, printre altele, de un meniu rational nutritiv. Putem sa luam masa dimineata, excelent. Apoi cu pranzul ce facem? Trebuie sa ne gateasca parintii in fiecare zi, desi sunt la serviciu de dimineata pana seara? Nu putem sa ne luam mancare nici de la chioscul scolii, deoarece se pot gasi doar sandwich-uri cu paine si foarte multa paine sau acadele, chips-uri, ciocolata, pufuleti, cola, sprite si alte delicatese de care avem nevoie in fiecare zi… Nu putem sa iesim nici afara din scoli ca sa ne cumparam ceva. Ce ne ramane este sa ne facem cat casa si sa fim judecati ca suntem grasi. Sau putem pune problema altfel. Sunt atatea firme mici, de antreprenoriat romanesc care dezvolta produse autentice, sanatoase si la un pret decent. De ce sa nu le aducem pe acestea in fiecare dintre scoli, ca doar tot noi platim, nu statul. Iar in plus, matematica mea imi spune ca, intru catva ajutam si economia noastra si promovam ca institut educational produsele romanesti. Asta da plus, as spune. Pana sa ajungem sa aducem produse mai sanatoase in scoli si elevii ajung intr-adevar sa se ingrase, aceasta este intrebarea pe care o primim: „Pai si de ce nu faceti mamica sport?” Asa ajungem la a doua problema.

Sportul si alte activitati. Am fost sportiv de perfomanta pana in clasa a 9a inclusiv. In a 10a insa, am constientizat ca, vrand sa ajung la o facultate buna nu puteam sa ma dedic integral atat sportului cat si educatiei mele intelectuale, daca o putem numi asa. Rezultatul a fost ca m-am lasat de sportul preferat prin simplul fapt ca nu aveam timp sa il strecor in program. Pe langa sport, o facultate cat de cat decenta apreciaza efortul unor activitati extra scolare ale elevilor pentru admitere. In acest caz, orarul loveste din nou cu piedicile sale celebre. Un orar ce ne conduce spre handicap odata cu tot viitorul natiei. Prea vehement? Vorbim in 30 de ani daca urmam cursul celor 30 de pana acum.

Statul degeaba. Daca n-ati auzit niciodata aceasta sintagma pana acum din gura unui elev, nu ati cunoscut unul. De cate ori pe saptamana nu ne ducem la scoala si stam fara sa facem nimic… Din cele 6-7 ore de curs pe zi, daca am comprima tot „efortul” pe care il facem la ore, ajungem undeva pe la maximum 4 ore. Asta intr-o zi productiva. Ore libere, devieri de la subiect, intarzieri la ore si din partea noastra, dar si din parte profesorilor, toate acestea duc doar la o pierdere foarte mare de timp pretios pe care il putem canaliza catre alte activitati de care avem nevoie si din care, cateodata, invatam chiar mai multe decat facem in bancile clasei. Trec ore intregi pe zi in care ma gasesc stand degeaba in loc sa fac cu adevarat ceva si mai mult decat atat, suntem scosi din ritm. Cum putem avea vreodata un spor constant? Ora asta o facem, urmatoare nu, lenevim, deci ne iesim din ritm, dupa care alta ora din care nu intelegem nimic. Iata si solutionarea. Eficientizarea orelor de curs in asa fel incat sa fim mai productivi intr-un timp mai scurt. Prin eficientizare ma refer la o schimbare radicala a sistemului de invatamant in care orele si pauzele sunt mai scurte si mai umplute cu materie, se respecta o anumita programa, se respecta clopotelul, ah da si banii primiti de scoli pentru sapun si hartie igienica nu sunt folositi doar atunci cand avem inspectie…ups. In nefericitul caz in care sistemul de invatamant nu va fi schimbat iar elevii nu vor veni degeaba la scoala, noi vom comite grava crima a chiulului pana in veci pururi.

Chiulul. Care sunt pretentiile pentru rata de prezenta la cursuri din moment ce actualul fir narativ al invatamantului nu duce nicaieri altundeva decat spre indepartarea noastra de scoli. Adevarul este ca nu numai asa-zisii „golanii” chiulesc, nu, ci toata lumea. Ne gasim nevoiti sa ne indreptam atentia catre o alta activitate decat sa venim la scoala. Si din ce motiv? De ce simtim nevoia, sau mai bine zis nu simtim nevoia de a ne prezenta la ore? Raspunsul este foarte simplu. Nu ne doriti. Monologuri surprinse ca fiind oratorie pedagogica buna, lectii de moralitate eronate oglindite in melancolia pseudocomunismul de odinioara, programa lasata in urma undeva pe un raft plin de praf fara nicio modernizare sau adaptare, fara vreun beneficiu noua, elevilor, fara nimic. Cei ce astazi ne administreaza sunt nostalgicii unei perioade in care ce trebuia sa faci era foarte clar si nu necesita prea multa gandire proprie. Vreau sa merg la scoala ca sa invat, vreau sa merg la scoala si sa fiu eficient. Nici macar buni contribuabili ai societatii nu putem fi pentru ca nu isi doreste nimeni acest lucru si nu este, de fapt, in interesul nimanui. Si atunci de ce sa venim la scoala? Inghitim in fiecare zi mizerii si informatii fara pret varsate de profesori fara competente coordonati de directori corupti, pusi politic. Directorul meu ne-a spus in fata clasei ca suntem prea deschisi la minte. Noi ce am facut? Ne-am plans un pic si ne-a trecut. Zic doar asa, si aceasta este o chemare catre colegii mei de pretutindeni, din toata tara asta ce isi lasa ultimile suspine in drumul catre rug. Sistemul, in primul rand, suntem noi. Elevii sunt cei ce au nevoie de invatamant. Sistemul nu este ceva abstract undeva in neantul discutiilor eterne de tipul: „Sistemul dom’ne, e prost facut, n-ai ce sa-i faci.” ,nu. Sistemul suntem noi iar daca tot noi nu ne vom trezi la realitatea unei tari ce nu va mai supravietui nici macar doua decenii fara ajutorul nostru, atunci nu suntem nimic altceva in afara de complicii tuturor crimelor care au ingropat Romania de vie. Avem dreptul si obligatia de a ne apara patria. Asa scrie in constitutie. In realitate, singura solutie pe care noi, elevii o putem pune de maine in practica este sa iesim in curtile tuturor scolilor noastre. Sa mergem la scoala in fiecare zi, sa respectam programul, dar sa il petrecem in curte alaturi de lozincile care se vor striga pasnic, dar raspicat, pana cand vor tremura de vina cu totii si demisiile vor curge indreptatit. Pana cand ceva cu adevarat real se va intampla. Pana cand soarta fiecaruia dintre noi este schimbata de un invatamant bine pus la punct. Sa cantam imnul si pentru prima oara in 30 de ani sa putem spune cu adevrat: „Desteapta-te romane!” Caci de vrem pace, ne vom pregati de razboi.

Articol publicat în cadrul proiectului “Scrie istorie! Ro-mândria!”, autor Anthony Schally , Liceul Teoretic “Alexandru Vlahuță” (clasa XI)
 
 

Comments are closed.

 
 
 
 

Parteneri

X