Nadia Comaneci International Invitational
2013 vizualizariÎntre 11 şi 13 februarie va avea loc o nouă ediţie a competiţie internaţionale de gimnastică: Nadia Comaneci International Invitational. În cadrul evenimentului, organizat de către Nadia Comăneci şi soţul ei, Bart Conner, în Oklahoma, vor participa gimnaste din România, Statele Unite ale Americii, Australia, Venezuela, Canada şi Mexic.„Îmi doresc să existe cât mai multe astfel de competiţii, în lume, care să promoveze tinerele speranţe ale gimnasticii mondiale. Le urez multă baftă fetelor din România şi sper să câştige medalii la fiecare ediţie a concursului”, a declarat Nadia Comăneci.
Din partea României vor evolua următoarele gimnaste înscrise la Clubul Steaua Bucureşti: Maria Ocolişan, Alina Stănilă, Irina Păun şi Adela Popa.
La ediţia din 2010 au participat 740 de gimnaste din 8 ţări, printre care şi trei sportive din România: Diana Rusu, Georgiana Gheorghe şi Andreea Tufa.
Georgiana Gheorghe a reuşit să câştige medalia de bronz la individual compus.