Cupa Nadia Comaneci

76389 vizualizari

In 2013, Fundatia Nadia Comaneci a lansat, cu sprijinul CSM Onesti si al Primariei Municipiului Onesti, ”Cupa Nadia Comaneci la gimnastica artistica”, competitie sportiva anuala dedicata tinerelor gimnaste de categoria a III-a (nivel 1 si 2).

Ulterior, în urma  noilor regulamente competiționale ale Federației Române de Gimnastică, competiția Cupa ”Nadia Comăneci” a fost reorganizată pe 4 niveluri de concurs. Astfel, începând cu 2022, la competiție au participat gimnaste din următoarele categorii: junioare III – nivel 7 și 6, și junioare II – nivel 5 și 4.

Concept

Competitia, care include trei sectiuni – concurs pe echipe, concurs pe aparate si concurs individual compus, a fost inclusa in calendarul competitional al Federatiei Romane de Gimnastica, fiind o competitie importanta pentru tinerele sportive, pentru ca reprezinta o ocazie de verificare riguroasa a pregatirii in vederea participarii la finala Campionatului National, competitie nationala la care participa cele mai bune gimnaste din aceasta categorie de varsta.

Actiuni

Cupa „Nadia Comăneci” – Ediția a X-a – 30 mai – 1 iunie 2024, Onești

Peste 70 de tinere gimnaste din toată țara au sărbătorit Ziua Copilului călcând pe urmele Nadiei Comăneci. Micuțele gimnaste au participat în perioada 30 mai – 1 iunie 2024 la ediția aniversară cu numărul 10 a competiției Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică.
Evenimentul, organizat de Fundația Nadia Comăneci și CSM Onești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Onești, a avut loc în Sala „Nadia Comăneci” a CSM Onești.

La competiție au participat gimnaste din următoarele categorii: junioare 3 – nivel 7 (7-9 ani), junioare 3 – nivel 6 (6-10 ani), junioare 2 – nivel 5 (5-11 ani) și junioare 2 – nivel 4 (4-12 ani).

Nadia Comăneci nu a putut fi prezentă la eveniment, dar a transmis un mesaj video prin care a dorit să adreseze câteva cuvinte participantelor la ediția a X-a a Cupei ”Nadia Comăneci”.

”În primul rând, mă adresez vouă, dragi micuțe gimnaste: Vă felicit pentru ambiția și determinarea cu care vă dedicați acestui sport minunat, gimnastica artistică! Indiferent de rezultatele de astăzi, sunteți pe drumul cel bun pentru a deveni campioane europene, mondiale și chiar olimpice. Credeți în voi, în antrenorii care muncesc alături de voi, și într-o zi veți reuși! Nu renunțați și visul vostru și continuați să vă antrenați, să fiți cele mai bune!

Felicitări organizatorilor, antrenorilor și arbitrilor prezenți la Cupa Nadia Comăneci, pentru toate eforturile și implicarea în această competiție! Vă admir și vă apreciez pe fiecare deopotrivă!

Mulțumesc partenerilor noștri că ne susțin în acest demers, care reprezintă o rampă de lansare pentru micile sportive, viitorul gimnasticii românești!

Felicitări încă o dată tuturor și, în special, câștigătoarelor de astăzi – gimnastica românească își pune speranțele în voi!”, a transmis Nadia Comăneci.

Clasamentul final, la individual compus, a arătat astfel:

  • Junioare II, Nivel 4
    • Locul 1 – Badic Adelina, CSM Onești – 48,648 puncte
    • Locul 2 – Banu Ana-Maria, CSS Focșani – 44,631 puncte
    • Locul 3 – Bârlă Bianca, CS Petrolul Ploiești – 44,316 puncte
  • Junioare II, Nivel 5
    • Locul 1 – Stancu Anastasia, CS Dinamo București – 53,533 puncte
    • Locul 2 – Căldăraru Ecaterina, CSS Bârlad – 50,750 puncte
    • Locul 3 – Giușcă Miriam, CSS Bârlad – 50,499 puncte
  • Junioare III, Nivel 6
    • Locul 1 – Iancu Daria, CSS Bârlad – 53,432 puncte
    • Locul 2 – Croitoru Renata, CS Dinamo București – 53,132 puncte
    • Locul 3 – Matei Medeea, CS Dinamo București – 53,050 puncte
  • Junioare III, Nivel 7
    • Locul 1 – Gâdea Timeea, CS Dinamo București – 53,532 puncte
    • Locul 2 – Sprîncenatu Roberta, CSS Focșani – 52,728 puncte
    • Locul 3 – Neacșu Sofia, CS Dinamo București – 50,933 puncte

Ocupantele primului loc la individual compus, nivel 7, 6, 5 și 4, au primit câte o medalie cu chipul Nadiei, iar Fundația ”Nadia Comăneci” le-a răsplătit cu burse pe gimnastele care au urcat pe cele trei trepte ale podiumului la individual compus, la toate cele patru categorii. În plus, toate micuțele gimnaste participante s-au bucurat de surprize oferite de organizatori, parteneri și sponsori.

Cupa ”Nadia Comăneci” – Ediția 2024 a fost organizată cu susținerea Cris-Tim, Chimcomplex, Construcții Erbașu, Dream Sport, International Alexander, Fundația Ion Țiriac, Oscar Downstream, Rotary Club Onești, Tinmar Energy, ADF și alți iubitori ai sportului care sprijină activitățile CSM Onești.

În ultima zi a competiției, pe 1 iunie, Rotary Club Onești a organizat un eveniment tip gală, în care au fost licitate și câteva obiecte oferite de Nadia Comăneci, Fundația „Nadia Comăneci” și alte fost gimnaste, sumele strânse în urma licitației fiind destinate susținerii activității și sportivilor de la CSM Onești.

Cupa „Nadia Comăneci” – Ediția a X-a a fost susținută și de partenerii media Capital, Evenimentul Zilei, Infofinanciar, Infoactual și Doctorul Zilei.

Despre Cupa „Nadia Comăneci” – Ediția a X-a

  • Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, ediția a X-a. Ziua Copilului, pe urmele Nadiei – evz.ro
  • Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică a ajuns la a X-a ediție. Peste 70 de gimnaste vor călca pe urmele campioanei – infofinanciar.ro
  • Cupa „Nadia Comăneci” la gimnastică artistică, ediția a X-a. Ziua Copilului, pe urmele Nadiei – capital.ro
  • Fundatia Nadia Comaneci – Pagina Facebook
  • Cupa ”Nadia Comăneci” a ajuns la a X-a ediție. Când are loc competiția – curieruldestiri.ro
  • Cupa „Nadia Comăneci” începe astăzi la ONEȘTI. Ce spune „Zeița de la Montreal” despre competiția ajunsă la ediția aniversară cu numărul 10 – unupetrotus.ro
  • Cupa „Nadia Comăneci” – Ediția 2024 și-a desemnat câștigătoarele – evz.ro
  • Cupa „Nadia Comăneci” – Ediția 2024 și-a desemnat câștigătoarele – capital.ro
  • Cea de-a 10-a ediție a competiției de gimnastică artistică Cupa „Nadia Comăneci” a luat sfârșit. Cine sunt câștigătoarele – infofianciar.ro
  • Gimnastele de la CSS Bârlad au câștigat 14 medalii la Cupa „Nadia Comăneci” de la Onești – puls24.ro
  • Gimnastele de la CSS Bârlad au participat pe 30-31 mai la ediția a X-a a Cupei Nadia Comăneci – estnews.ro
  • OSCAR Downstream susține ,,Cupa Nadia Comăneci la Gimnastică Artistică ediția a X-a”, o competiție cu tradiție la nivel național – komunik.ro
  • Gimnastele din Bârlad, aur, argint și bronz la Cupa „Nadia Comăneci”! – monitoruldevaslui.ro

no images were found

Cupa ”Nadia Comăneci” – Ediția a IX-a – Mai, 2023, Onești

Ediția din 2023 a competiției Cupa ”Nadia Comăneci” la gimnastică artistică a reprezentat și un moment aniversar: sărbătorirea a 50 de ani de activitate și performanțe a Clubului Sportiv Municipal Onești.

Această ediție specială a concursului de gimnastică, devenit deja tradiție la nivel național, a adunat peste 80 de tinere gimnaste în Sala Sportivă Polivalentă ”Nadia Comăneci” din Onești.

Nadia Comăneci nu a putut fi prezentă la eveniment, dar a transmis un mesaj adresat atât clubului CSM Onești, cât și tinerelor participante la concurs.

”Anul acesta avem un motiv în plus de bucurie. Sărbătorim împreună 50 de ani de activitate și performanță a Clubului Municipal Onești.

Așa cum bine știți, mă leagă multe amintiri frumoase de CSM Onești. Aici am pătruns prima data în universul minunat al gimnasticii artistice, aici mi-am descoperit talentul și puterea de a face performanță în gimnastică.

”La mulți ani” Clubului Municipal Onești! Felicitări pentru jumătate de secol de performanțe deosebite, nu doar în gimnastică, ci și în celelalte discipline sportive. CSM Onești este unul dintre marile cluburi din țara noastră care au făcut istorie în sportul românesc. Sportivii de la CSM Onești au reușit să ducă numele României pe cele mai înalte trepte ale sportului mondial și ne-au făcut mândri că suntem români. Felicitări doamnei director, și bunei mele prietene, Ingrid Istrate pentru măiestria de a coordona activitatea CSM Onești! Felicitări tuturor antrenorilor pentru implicare și devotament! Și felicitări tuturor sportivilor clubului pentru performanțele excepționale obținute de-a lungul timpului!”, a transmis Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci a dorit să transmită câteva cuvinte și participantelor la ediția a IX-a a Cupei ”Nadia Comăneci”.

”Îmi doresc ca și voi, micuțe gimnaste, participante astăzi la Cupa ”Nadia Comăneci”, să reușiți să adăugați o nouă pagină în povestea de succes a sportului românesc. Sper să vă regăsesc în viitor pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la campionate europene, mondiale și chiar la Olimpiadă. Felicitări pentru pasiunea și munca depusă pentru visul vostru! Și mulțumesc antrenorilor și părinților care vă susțin pe acest drum!

Sunt mândră de voi și mă simt onorată că fac parte din povestea CSM Onești! La mulți ani, încă o data, și felicitări tuturor!”, a spus Nadia.

Cupa ”Nadia Comăneci” – ediția 2023 a fost organizată de Fundația Nadia Comăneci, CSM Onești și Primăria Onești și se bucură de susținerea Chimcomplex, Roserv Green Energy, International Alexander, Nevila, Hotel Trotus, Boromir, Dedeman, Fundația Țiriac.

Ca în fiecare an, publicațiile Evenimentul zilei, Capital, Infofinanciar, Infoactual au fost alături de gimnastică și Cupa Nadia Comăneci.

Clasamentul final, la individual compus:

  • Junioare II, Nivel 4
    • Locul 1 – Tudor Aniela – CS Dinamo București – 48,913 puncte
    • Locul 2 – Holban Bianca – CSS Focșani – 47,700 puncte
    • Locul 3 – Gabor Ana – CSM Onești – 44,900 puncte
  • Junioare II, Nivel 5
    • Locul 1 – Bădic Adelina – CSM Onești – 48,863 puncte
    • Locul 2 – Antonache Beatrice – CSS Focșani – 46,430 puncte
    • Locul 3 – Bârlă Estera – CS Petrolul Ploiești – 45,330 puncte
  • Junioare III, Nivel 6
    • Locul 1 – Stancu Anastasia – CS Dinamo București – 54,228 puncte
    • Locul 2 – Giușcă Miriam – CSS Bârlad – 53,486 puncte
    • Locul 3 – Cismaru Maria – CSS Bârlad – 52,145 puncte
  • Junioare III, Nivel 7
    • Locul 1 – Iancu Daria – CSS Bârlad – 51,965 puncte
    • Locul 2 – Șerban Ioana – CSS Bârlad – 50,140 puncte
    • Locul 3 – Matei Medeea – CS Dinamo București – 49,856 puncte.

Despre Cupa ”Nadia Comăneci” – Ediția a IX-a

  • Cupa „Nadia Comăneci”, ediția 2023. Eveniment important pentru tinerele gimnaste din toată țara – infofinanciar.ro
  • Pe urmele Nadiei Comăneci. Peste 80 de gimnaste participă la Cupa ”Nadia Comăneci”, Ediția 2023 – infoactual.ro
  • Pe urmele Nadiei Comăneci. Peste 80 de gimnaste participă la Cupa ”Nadia Comăneci”, Ediția 2023 – capital.ro
  • Pe urmele Nadiei Comăneci. Peste 80 de gimnaste participă la Cupa ”Nadia Comăneci”, Ediția 2023 – evz.ro
  • Cupa ”Nadia Comăneci” la gimnastică artistică a ajuns la ediția a IX-a – stiridinromania.ro
  • Cupa Nadia Comăneci – acumTv.ro
  • Gimnaste din toată țara vor participa în weekend la Cupa ”Nadia Comăneci”, la sărbătorirea a 50 de ani de activitate a CSM Onești – curieruldestiri.ro
  • Peste 80 de gimnaste participă la Onești la Cupa ”Nadia Comăneci” la gimnastică artistică – curieruldestiri.ro
  • A început cea de-a IX-a ediție a Cupei ”Nadia Comăneci. Mesajul Zeiței de la Montreal pentru tinerele sportive – evz.ro
  • A început Cupa ”Nadia Comăneci” la gimnastică artistică – Ediția a IX-a – capital.ro
  • Startul celei de-a IX-a ediții a Cupei ”Nadia Comăneci” – republikanews.ro
  • Fosta mare gimnastă Larisa Iordache și-a făcut debutul în antrenorat la Onești. Mesajul transmis de Nadia Comăneci pentru CSM Onești la aniversarea a 50 de ani de existență – unapetrotus.ro
  • Mesajul Nadiei Comăneci la aniversarea a 50 de ani de la înființarea CSM Onești – jurnalfm.ro
  • Larisa Iordache: ”Am vrut să fiu ca Nadia” – euroolteniainfo.com
  • Antrenoarea Larisa Iordache, nostalgică în sala de la Onești: ”Am vrut să fiu ca Nadia” – sportbull.ro
  • Larisa Iordache: ”Am vrut să fiu ca Nadia” – curentul.info
  • Mai mulți americani au fost prezenți la Cupa ”Nadia Comăneci” de la Onești. Ce sportive au urcat pe podium – evz.ro
  • Surpriză la Cupa Nadia. Mai mulți americani au asistat la concursul micilor gimnaste de la Onești – capital.ro
  • Toate gimnastele de la CSS Bârlad, care au participat la Cupa ”Nadia Comăneci”, au urcat pe podium – puls24.ro
  • Succes al gimnastelor bârlădene la Cupa ”Nadia Comăneci” Onești. 18 medalii aduse la CSS Bârlad – vremeanoua.ro
  • 15 medalii pentru CSS Focșani la Cupa ”Nadia Comăneci” – monitoruldevrancea.ro
  • Gimnastele Bianca Holban și Beatrice Antonache de la CSS Focșani, medaliate cu argint la ediția 2023 a Cupei ”Nadia Comăneci” – ziaruldevrancea.ro
  • Cupa ”Nadia Comăneci”! Larisa Iordache: ”Cea mai mare GIMNASTĂ, cel mai important om al țării stătea lângă mine și îmi spunea că o să fie bine” – gandul.ro
  • Surprize la Cupa ”Nadia Comăneci” de la Onești! Ce mesaj a transmis faimoasa gimnastă – infofinanciar.ro
  • Americanii au fost impresionați de performanțele românilor la Cupa ”Nadia Comăneci”! Au participat 80 de sportivi – infoactual.ro

no images were found

Cupa ”Nadia Comăneci” – Ediția a VIII-a – Iunie, 2022, Onești

Peste 80 de gimnaste din toată țara au participat la ediția din 2022  a competiției Cupa ”Nadia Comăneci” la gimnastică artistică.

În acest an, concursul de la Onești a suferit unele modificări, fiind adaptat la regulamentele competiționale ale Federației Române de Gimnastică. Astfel, la concurs au participat gimnaste din următoarele categorii: junioare 3 – nivel 7-9 ani, junioare 3 – nivel 6-10 ani, junioare 2 – nivel 5-11 ani și junioare 2 – nivel 4-12 ani.

Nadia Comăneci nu a putut să fie prezentă la eveniment, dar a ținut să transmită un mesaj.

„Îmi pare rău că nu pot fi astăzi împreună cu voi, în sală, dar sunt cu gândul și sufletul alături de fiecare. Felicitări tuturor pentru pasiunea și implicarea în antrenamentele și competițiile de gimnastică! Mulțumesc antrenorilor și părinților că vă susțin în visul vostru și mulțumesc vouă, micuțe campioane, pentru că faceți onoare sportului românesc! Vă doresc să urcați pe prima treaptă a podiumului la campionate europene și mondiale și chiar la Olimpiadă, să fiți viitoarele zeițe ale gimnasticii mondiale, să fiți mai bune și mai renumite decât Zeița de la Montreal! Sunt foarte mândră de voi și mă simt onorată ca, prin Cupa ”Nadia Comăneci” de la Onești, să fiu parte din povestea voastră de succes!”.

Evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

„Vă mulțumesc că pot să fiu aici, în această sală, în care poți să simți spiritul Nadia Comăneci, și sper ca acest spirit să vă pătrundă și să aveți motivație de a deveni campioni, să nu uitați ce rezultate s-au obținut în această sală, și câtă mândrie s-a transmis. În această sală Nadia Comăneci a reușit să pună România pe harta lumii și a reușit să promoveze România în toată lumea gimnastica, după părerea mea nu e doar a federației sau a ministerului, gimnastica este a României și trebuie să audă toți primarii din această țară că gimnastica trebuie sprijinită, pentru că gimnastica a promovat România, și de aceea trebuie să fie o idee, o ideologie, de importanță națională și o să militez pentru asta, să ajungă la urechile tuturor politicienilor, să pună osul, pentru ca gimnastica să fie iarăși ce a fost.

Probabil astăzi sunt vremuri grele, dar speranța, atitudinea vor face diferența. Noi suntem aici și vă oferim tot sprijinul nostru și vă asigur de toată deschiderea sprijinul meu, oriunde o să merg o să sprijin gimnastica și o să implic pe toată lumea să fie alături de acest sport minunat. Să aveți încredere că o să fie bine. Cu cât mai mulți simțim acest lucru și o să fim devotați acestui sport, cu atât mai mulți vom atrage spre acest sport. Ridicați-vă acum, că ați reușit atât de mulți ani să reprezentați această țară prin gimnastică, și dacă o să fim mândri de acest sport și o să avem atitudine, sunt sigur că din ce în ce mai multă lume o să creadă în acest sport. Vă mulțumesc și să câștige cei mai buni”, a spus Eduard Novak.

Clasamentul final, la individual compus, a arătat astfel:

  • Junioare II, Nivel 4
    • Locul 1 – Iordache Iris – CSA Steaua – 48,398 puncte
    • Locul 2 – Tănasă Daria – CSM Onești – 48,193 puncte
    • Locul 3 – Ginju Viviana – LPS Cetate Deva – 45,966 puncte
  • Junioare II, Nivel 5
    • Locul 1 – Voloștiuc Alessia – LPS Cetate Deva – 52,065 puncte
    • Locul 2 – Tudor Aniela – CS Dinamo – 49,162 puncte
    • Locul 3 – Circiog Antonia – CS Dinamo – 46,832 puncte
  • Junioare III, Nivel 6
    • Locul 1 – Badic Adelina – CSM Onești – 52,983 puncte
    • Locul 2 – Ilinescu Diana – CSA Steaua – 50,046 puncte
    • Locul 3 – Buraga Maria – CSA Steaua – 48,683 puncte
  • Junioare III, Nivel 7
    • Locul 1 – Stancu Anastasia – CS Dinamo – 54,399 puncte
    • Locul 2 – Giușca Miriam – CSS Bârlad – 53,499 puncte
    • Locul 3 – Căldăraru Ecaterina – CSS Bârlad – 52,948 puncte.

Câștigătoarele de la individual compus, nivel 7, 6, 5 și 4, au primit câte o medalie cu chipul Nadiei, iar Fundația ”Nadia Comăneci” le-a răsplătit cu burse pe gimnastele care au urcat pe cele trei trepte ale podiumului la individual compus, la toate cele patru categorii. În plus, toate micuțele gimnaste participante s-au bucurat de surprize oferite de organizatori, parteneri și sponsori. Printre acestea, cărțile ”Nadia Comăneci – Scrisori către o tânără gimnastă” și ”Călătorie în lumea gimnasticii”, scrisă de Nicolae Vieru, le-au introdus pe micile sportive în frumoasa lume a gimnasticii românești.

Cupa ”Nadia Comăneci” – ediția 2022 a fost organizată de Fundația ”Nadia Comăneci” și Clubul Sportiv Municipal Onești, cu sprijinul Primăriei Onești, și s-a bucurat de susținerea Dedeman, Tymbark – Maspex România, Roserv Green Energy, Chimcomplex, Asociația Eti PC, Kaya și BlackFOX.

no images were found

Cupa ”Nadia Comăneci” –  Ediția a VII -a

Anul competițional intern 2021 a fost deschis de Cupa ”Nadia Comăneci”. Competiția a avut loc în perioada 23 – 24 aprilie 2021, în Sala ”Nadia Comăneci” a CSM Onești, sala unde s-a antrenat cândva însăși Nadia Comăneci.

Organizat de Fundația Nadia Comăneci și CSM Onești, concursul a reunit 60 de tinere gimnaste legitimate la 11 cluburi de profil din țară: CSȘ 7 Dinamo, CSM Arad, CSȘ 1 Constanța, CS Petrolul Ploiești, LPS Cetate Deva, CSȘ Bârlad, CSȘ Focșani, CSM Onești, CSM Onești- Târgoviște, CSM Cluj, CSȘ Viitorul Cluj.

Pentru a scăpa de emoții, micuțele gimnaste, care nu au mai concurat de doi ani, au fost însoțite în sală de antrenori, părinți și membrii ai familiei, dar și de mascote reprezentând personaje Disney.

Competiția a inclus și în acest an două secțiuni: concurs pe aparate și concurs individual compus.

Pe aparate, la Junioare III – Nivel 1, s-a evidențiat sportiva Badic Adelina, înregistrată la CSM Onești, care a obținut medalia de aur la sărituri, paralele și sol. În timp ce la Junioare III – Nivel 2, concursul pe aparate a fost dominat de Bigu Daria, de la CSS Bârlad, care a obținut nu mai puțin de 4 medalii, aur la paralele, bârnă și sol, și bronz la sărituri.

Clasamentul final la individual compus Junioare III – Nivel 1 a avut-o în frunte pe Badic Adelina, CSM Onești, cu un total de 52,215 puncte, urmată de colega de club Bernard Dana (51,940 puncte) și Samsonov Ariana, CSS1 Constanța (51,315 puncte). La Junioare III – Nivel 2, clasamentul la individual compus a arătat astfel: Bigu Daria, CSS Bârlad, a ocupat locul I cu un total de 56,610 puncte, urmată de Volostiuc Alessia, LPS Cetate Deva (55,281 puncte) și Tudor Aniela, CS Dinamo București (54,465 puncte).

Cele șase gimnaste clasate pe podium la individual compus, nivel 1 și 2, vor primi o bursă oferită de Fundația Nadia Comăneci, iar cele două gimnaste de pe primul loc au primit și o medalie cu chipul Nadiei Comăneci.

”Felicitări tuturor micuțelor gimnaste pentru performanțele de azi! Mă bucur că nu ați renunțat la pasiunea și visul vostru și ați continuat să vă antrenați la un nivel ridicat. Felicitări organizatorilor, antrenorilor și arbitrilor prezenți la Cupa Nadia Comăneci, pentru toate eforturile făcute ca această competiție să se desfășoare în siguranță! Îmi pare rău că nu am putut fi alături de voi, dar vă susțin și vă admir pe fiecare deopotrivă. Felicitări câștigătoarelor, gimnastica românească își pune mari speranțe în voi!”, a transmis Nadia Comăneci micuțelor campioane ale Cupei ”Nadia Comăneci” – Ediția a VII-a.

Ca în fiecare an, Nadia le-a pregătit personal gimnastelor premii suplimentare care constau în costume de gimnastică, treninguri, medalii de participare pentru cluburi, cartea sa – ”Scrisori către o tânără gimnastă”. De asemenea, toate participantele la Cupa ”Nadia Comăneci” au primit jucării, dulciuri și tricouri.

Cupa ”Nadia Comăneci” 2021 a fost organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Onești, Ministerului Tineretului și Sportului și Federației Române de Gimnatică și a fost susținută de SCC Erbașu, Dedeman, Hyundai, Heidi Chocolat și Tymbark – Maspex România.

Cupa „Nadia Comaneci”, editia a V-a

In 2018, cea de-a cincea editie a Cupei ”Nadia Comaneci” a avut loc in perioada 26 – 28 aprilie, in sala de gimnastica „Nadia Comaneci” a Clubului Sportiv Municipal Onesti, aproximativ 90 de gimnaste, junioare III, nivel I si II, fiind inscrise in competitie. Micile sportive au concurat la patru aparate. Organizatorii, CSM Onesti si Fundatia “Nadia Comaneci, au premiat gimanstele pe aparate cat si la individual compus prin cumularea punctelor obtinute la fiecare aparat.

 

Cupa Nadia Comaneci, editia a V-a
Foto: Victor Eugen Mihai

Cupa Nadia Comaneci, editia a V-a Foto: Victor Eugen Mihai

La individual compus, junioare III, nivel 2, podiumul a aratat astfel: Chivu Raisa (CSF Focsani), Vatafu Alexia (CSA Steaua), Parvu Maria (CSA Steaua).

La individual compus, junioare III, nivel 1, ordinea primelor trei clasate a fost: Ionescu Adelina (CS Dinamo), Mihaescu Maria (CSS Steaua), Luca Ayana (CSS Steaua).

Locul 1, la ambele competitii de individual compus, a fost premiat cu 500 de euro, locul 2 cu 150 de euro, iar locul 3 cu 75 de euro. Premiile au fost oferite de Fundatia Nadia Comaneci, cu sprijinul Dedeman, International Alexander Group si SCC Erbasu.

 

Cupa „Nadia Comaneci”, editia a IV-a

In 2016, cea de-a patra editie a Cupei „Nadia Comaneci” a avut loc in perioada 27 – 28 aprilie, in sala de gimnastica „Nadia Comaneci” a Clubului Sportiv Municipal Onesti, 50 de gimnaste fiind inscrise in competitie.

20160428-141602-465x390

La individual compus, junioare 3 nivel 2, podiumul a aratat astfel: Miruna Cazan (CS Dinamo), Rut Damian (CSS Focsani), Monica Ilie (CSS Dinamo).

La individual compus, junioare 3 nivel 1, ordinea primelor trei clasate a fost: Ella Oprea (CS Dinamo), Roberta Radu (CSS Dinamo), Eva Mircioaga (CSS Dinamo).

Locul 1, la ambele competitii de individual compus, a fost premiat cu 500 de euro, locul 2 cu 150 de euro, iar locul 3 cu 75 de euro. Premiile au fost oferite de Fundatia Nadia Comaneci, cu sprijinul Dedeman si SCC Erbasu.

***

cn3

Cupa „Nadia Comaneci”, editia a III-a

In 2015, cea de-a treia editie a ”Cupei Nadia Comaneci” a avut loc in perioada 23 – 25 aprilie, in Sala Polivalenta ”Nadia Comaneci” din Onesti,  vineri, 24 aprilie, fiind ziua finalelor pe aparate si individual compus.

12 cluburi de gimnastica din tara, cu un numar total de 70 de micute gimnaste, au participat la cea de-a treia editie a Cupei Nadia Comaneci la gimnastica artistica – junioare III – nivel 1 si 2.

Podiumul la finala pe aparate Junioare III, nivel 1 a aratat astfel: sarituri – locul 1, Barbosu Ana Maria (CSSG Focsani), locul 2, Leonida Erika (CSS Steaua Bucuresti) si locul 3, Ilie Monica (CSS Dinamo Bucuresti); paralele – locul 1, Leonida Erika (CSS Steaua Bucuresti), locul 2, Neacsu Iasmin (CSM Arad) si locul 3, Damian Ruth (CSSG Focsani); barna – locul 1, Cazan Miruna (CS Dinamo Bucuresti), locul 2, Lodor Patricia (CSM Arad) si locul 3, Goina Daria (CSM Arad); sol – locul 1, Lador Patricia (CSM Arad), locul 2, Cazan Miruna (CS Dinamo Bucuresti) si locul 3, Neacsu Iasmin (CSM Arad).

La Junioare III, nivel 2, au urcat pe podium la sarituri – locul 1, Serbanescu Eliseea (CSS Dinamo Bucuresti), locul 2, Craciun Alina (CSSG Focsani) si locul 3, Petre Corina (CS Farul Constanta); la paralele – locul 1, Morosan Alicia (CSS Steaua Bucuresti), locul 2, Berar Daria (CSM Arad) si locul 3, Petre Corina (CS Farul Constanta); barna – locul 1, Popa Luiza (CS Farul Constanta), locul 2, Berar Daria (CSM Arad) si locul 3, Suiu Larisa (CS Dinamo); iar la sol – locul 1, Petre Corina (CS Farul Constanta), locul 2, Berar Daria (CSM Arad) si locul 3, Vesa Cristina (CSM Arad).

Cupa-Nadia-2015-88

Cupa Nadia Comaneci 2015

La individual compus, la Junioare III, nivel 1, primele trei locuri au fost ocupate de Cazan Miruna, CS Dinamo Bucuresti (locul 1), Leonida Erika, CSS Steaua Bucuresti (locul 2) si Neacsu Iasmin, CSM Arad (locul 3), in timp ce la Junioare III, nivel 2, podiumul a aratat astfel: Berar Daria, CSM Arad (locul 1), Morosan Alicia, CSS Steaua Bucuresti (locul 2) si Petre Corina, CS Farul Constanta (locul 3).

Cele doua castigatoare de la individual compus, nivel 1 si 2, respectiv Cazan Miruna (CS Dinamo Bucuresti) si Berar Daria (CSM Arad) au fost rasplatite fiecare cu cate o medalie cu chipul Nadiei Comaneci, o papusa Nadia, precum si o bursa in valoare de 500 de euro. Urmatoarele clasete au primit si ele burse, respectiv 150 euro – locul 2 si 75 euro – locul 3. Bursele au fost oferite de Fundatia Nadia Comaneci cu sprijinul partenerilor Dedeman si Carrefour Romania.

De asemeni, castigatoarele primelor trei locuri la toate probele din competitie au fost rasplatite cu premii constand in diplome, carti autobiografice ”Scrisori catre o tanara gimnasta” – autor Nadia Comaneci, tricouri si rucsacuri personalizate; in timp ce toate participantele la competitie au primit tricouri personalizate si cate o carte ”Scrisori catre o tanara gimnasta”.

***

Alicia si Lisa, cele doua castigatoare din 2014

Alicia Morosan si Lisa Marchidanu, cele doua castigatoare din 2014

Cupa „Nadia Comaneci”, editia a II-a

In 2014, a avut loc cea de-a doua editie a ”Cupei Nadia Comaneci” la care au participat 84 de tinere gimnaste, de la 13 cluburi din tara.
Castigatoarele titlului la individual compus au fost: la Nivel I, Alicia Morosan si la Nivel II, Lisa Marchidanu (ambele de la Steaua). La echipe, podiumul a aratat astfel: Nivel I: 1. CSS Steaua, 2. CSM ARAD, 3. CS Farul Constanta, Nivel II: 1. Steaua, 2. CSS 1 Timisoara, 3. CSS Buzau.

Micile castigatoare au primit medalii, plachete, diplome si cadouri constand in cartea „Scrisori catre o tanara gimnasta”, o autobiografie a Nadiei Comaneci si in papusi „Nadia”. Alaturi de medalii, castigatoarele de la individual compus au fost rasplatite cu un pandantiv special, daruit chiar de Nadia Comaneci, care insa nu a putut lua parte la eveniment.

 

Parteneri

Carrefour
Dedeman
CSM Onesti
Rama
 
BRD - Partener Fundatia Nadia Comaneci
 
 
 
 

Parteneri

X