Ro-mândria, proiectul care a descoperit bucuria și demnitatea tinerilor
1200 vizualizariEvenimentul zilei”, în colaborare cu Fundația Nadia Comăneci, Primăria Capitalei și Muzeul Național al Literaturii Române, a demarat, de Centenar, un proiect în licee și colegii din București, care s-a derulat pe întregul an. Echipa de proiect a avut întâlniri cu sute de liceeni. Curioși, îndrăzneți, instruiți, încrezători sau cu îndoieli, tinerii ne-au surprins la fiecare atelier de lucru. În primul rând, nu au tratat deloc cu superficialitate tema aleasă, mândria de a fi român, și au fost curioși să afle și alte amănunte legate de mersul țării, legate, până la urmă, de viitorul lor.
Atunci când i-am invitat să scrie un eseu despre sentimentul de mândrie, au găsit motive pe care poate că noi, adulții, le considerăm puerile. În condițiile în care un tânăr aude, încă din copilărie, doar lucruri rele despre țara în care trăiește, dacă i se povestește doar despre cât de imorală este lumea, dar mai ales dacă i se taie aripile năzuinței, el va ajunge să deteste tot ce-l înconjoară. Dacă i se cultivă speranța și i se insuflă spiritul de luptă, atunci el va fi ca tinerii pe care i-am descoperit noi. Au scris și am publicat pe www.nadiacomaneci.eu si pe site ul publicației Evenimentul zilei, evz.ro, articolele lor. Dintre cei care au trimis texte s-a creat o mică redacție care a realizat acest supliment. Deși ei trăiesc în epoca online- ului, au fost foarte încântați că gândurile lor ajung să fie tipărite.
Am avut câteva întâlniri pentru a le explica tot drumul pe care îl face cuvântul din mintea autorului până în mintea și sufletul cititorului. În rest, textul l-am lăsat pe seama lor. Deoarece tema este atât de delicată, nici nu aveai cum să-i spui cum să simtă și să scrie despre mândria de a fi român. Au scris așa cum văd ei lumea, cu bune și cu rele.
Redau și o întâmplare amuzantă, de care am făcut cu toții haz în ședința de sumar când pregăteam ziarul. Ruxandra și-a ales tema, să scrie despre locul unde a avut loc Unirea. Și-a sunat părinții și i-a anunțat că pleacă la Alba Iulia. Doar că acolo, așa cum face majoritatea, au încurcat câmpurile și s-au dus pe Câmpia Libertății, în loc de Câmpul lui Horea. De aceea, a scris un material cu multe amănunte geografice, să nu o pățească și alții. Apoi, cu Nicolae, singurul băiat din grup. Lui i-a revenit sarcina să facă un material despre ce a fost până la Unire. La aceeași ședință, eu și fetele, din nou neam amuzat pe când număram caii și soldații despre care a scris Nicolae.
Cu toții am analizat ceea ce au scris, și-au dat cu părerea. M-a surprins foarte plăcut atitudinea lor. Puteau să ia acest demers ca pe ocompetiție, să fie individualiști, darei au ales să fie o echipă. De care eusunt foarte mândră.
Cora Muntean
Redactor coordonatorvenimentul zilei