Simona Halep: Vreau doar sa ma calific la Singapore
1473 vizualizariHalep se asteapta la un meci greu cu Azarenka la Brisbane
Jucatoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, intr-un interviu acordat WTA, ca nu are un obiectiv pentru sezonul nord-american pe suprafata rapida, pe care-l incepe in aceasta saptamana la Toronto, precizand ca vrea doar sa se califice la Turneul Campioanelor de la Singapore, informeaza MEDIAFAX.
„Nu am obiective, nu am asteptari de la mine, vreau doar sa obtin calificarea la Singapore in acest an, asa ca joc fara presiune si vreau sa vad cat de buna pot fi in acest sezon pe hard”, a declarat Halep, clasata tot pe locul al treilea in clasamentul care conteaza pentru Turneul Campioanelor.
Simona Halep a afirmat ca a avut nevoie de o pauza mai lunga dupa turneul de la Wimbledon, la care a pierdut in primul tur, deoarece a fost obosita: „M-a ajutat sa am o pauza lunga acasa, am avut nevoie de ea, pentru ca am fost putin obosita. Pot spune ca am avut rezultate slabe pe zgura si pe iarba, dar m-am antrenat din greu acasa si vreau doar sa regasesc modalitatea de a lupta pentru fiecare minge, pentru victorie.”
Jucatoarea din Constanta a precizat ca ii place sa evolueze in Canada deoarece beneficiaza de sustinerea multor romani. „Imi place mult aici pentru ca mereu vin multi romani sa ma sustina, chiar si la antrenamente. Am jucat bine in trecut, turneul este frumos, terenul central este extraordinar, asa ca abia astept sa incep competitia, de fapt sa joc primul meci, care o sa fie unul de dublu”, a spus ea.
Halep si-a reamintit ca in 2011 a ajuns in turul al doilea al Rogers Cup, tot la Toronto, venind din calificari, si ca in prima mansa a obtinut cea mai importanta victorie din cariera ei de pana atunci, impotriva sportivei ruse Svetlana Kuznetova (4-6, 6-4, 6-3). „Sunt fericita ca m-am intors aici. Am jucat o data la Toronto si am jucat bine. Am obtinut cea mai mare victorie la acea vreme, impotriva Svetlanei Kuznetova. Ma simt increzatoare ca revin pe hard, pentru ca la inceptul anului am avut rezultate bune, dar vin dupa o perioada dificila, asa ca incerc sa-mi recapat increderea si sa ma bucur de tenis”, a declarat romanca.
Simona Halep trebuia sa joace luni la Rogers Cup o partida de dublu, dar aceasta nu s-a putut disputa din cauza ploii. Meciul a fost reprogramat pentru marti, cand Halep si sportiva rusa Daria Gavrilova vor juca, in primul tur, cu perechea Darija Jurak/Raquel Kops-Jones (Croatia/SUA).
La simplu, Simona Halep este cap de serie numarul 2. Ea este calificata direct in turul al doilea, faza in care va evolua impotriva invingatoarei dintre Jelena Jankovici si Caroline Garcia, partida ce va avea loc tot marti.
Rogers Cup, turneu din categoria Premier 5, este prima competitie la care participa Simona Halep dupa eliminarea suferita in primul tur la Wimbledon, la finalul lunii iunie.
Alte stiri
- Peste 43.000 de alergatori, din cel putin 10 tari vor participa la Saptamana Europeana a Sportului
- Lucian Bute vrea sa devina campion mondial pentru a doua oara
- Perechea Irina Begu/Raluca Olaru, debut victorios la turneul de tenis de la Toronto
Pingback: Programul "Euro 200": peste 17.000 elevi si studenti primesc bani pentru cumpararea unui calculator - Fundatia Nadia Comaneci