Sute de mii de români au strigat dintr-un singur piept și un singur suflet: Trăiască România Mare!
1060 vizualizari
Articol publicat în ziarul Scrie istorie! Ro-mândria!
Ruxandra Dinache
Colegiul economic „Virgil Madgearu”
Istoria frumoasă s-a scris pe un câmp plin de sânge și pe vaiete de durere
Știm că Marea Unire s-a făcut la Alba Iulia, însă o localizare mai exactă ne duce pe Câmpul lui Horea. Ce este atât de interesant la acest câmp? Ce a făcut ca această bucată de pământ să merite o asemenea importanță în istoria României? De ce s-a ales acest loc pentru marele anunț pe care toți românii îl așteptau? Ei bine, sunt câteva caracteristici geografice, culturale și mai ales istorice ce au dat popularitate acestui câmp.
Câmpul lui Horea se află în Alba Iulia, orașul care a fost capitala Transilvaniei în Evul Mediu. Aici, pe 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a fost încoronat ca domnitor al Transilvaniei. El a realizat, pentru prima dată în istorie, unirea românilor. În conștiința colectivă, el este unul dintre cei mai importanți eroi naționali ai României. I s-a spus Viteazul pentru că a avut curajul să înfrunte forța uriașă a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar și a celorlalte națiuni potrivnice din jurul României: ungurii, polonezii, tatarii și rușii.
Dealul Furcilor a devenit Dealul lui Horea
În 1785 au fost executați Horea și Cloșca. Cei doi, împreuna cu Crișan, au provocat o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari și sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și din ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați al românilor în Transilvania imperială, ceea ce i-a conferit și un caracter national. A izbucnit pe 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu din Hunedoara. Totul a mers bine, rascoala s-a extins, dar, la 7 decembrie, țăranii au fost învinși la Mihăileni. Peste o săptămână, Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă. Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Locurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau foarte bine supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Autoritățile i-au capturat. Crișan s-a sinucis în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, frângerea
cu roată. Pe 28 februarie, ora 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, avându-l alături, până în momentul execuției, pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Deoarece Horea a fost cel mai chinuit dintre cei 3, astăzi, fostul Deal al Furcilor îi poartă numele.
Unirea de la miezul zilei
În 1918, Alba Iulia a fost foarte bine organizată din punctul de vedere al securității, acolo aflându- se și un regiment românesc. Adunarea Naţională de la Alba- Iulia a fost convocată pe 20 noiembrie 1918. Pe 1 Decembrie 1918, în sala „Cazinei” militare (clubului militar) din Alba Iulia, cei 1228 delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale, din cele 27 comitate românești, au ținut Adunarea. Ca președinte al Marii Adunări Naționale a fost ales Gheorghe Pop de Băsești. Delegații au fost aleși pe baza votului universal și au primit mandate ce prevedeau ca Adunarea de la Alba Iulia să decidă unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României. La ora 12:00 a fost adoptată în unanimitate unirea Transilvaniei cu România.
Între timp, din toate colțurile Țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare ale ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în acea zi pe Câmpul lui Horea, spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Acești patrioți adevărați au străbătut mii de kilometri pentru a-și vedea visul împlinit, pentru a-și vedea țara întregită, pentru a afla dacă toată munca strămoșilor lor a avut vreun efect. Iar dorința le-a fost îndeplinită. Imediat după luarea deciziei, Marea Adunarea Națională a plecat spre locul unde mii de suflete o așteptau nerăbdătoare să afle cea mai mare veste legată de viitorul lor. Eu nu îmi pot închipui câtă fericire și mândrie trebuie să fi fost în sufletele lor în momentul în care au auzit cuvintele magice. Tot ce au sperat și au visat s-a îndeplinit. Strămoșii nostri au asigurat viitorul, adică prezentul nostru. Cine știe cum ar fi arătat astăzi România dacă acei oameni nu ar fi crezut în capacitatea lor de a schimba ceva, de a se face auziți. Procesul întemeierii României Mari s-a încheiat 4 ani mai târziu, pe 15 septembrie 1922, când a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand și a reginei Maria, la Alba Iulia. A fost ales acest loc, deoarece era cel mai potrivit pentru o asemenea ceremonie, pentru că aici, în acest oraș din Transilvania, în 1599, voievodul Mihai Viteazul realizase prima Unire a celor trei Principate Române: Transilvania, Țara Românească și Moldova.
Iubim fără dragoste și urâm fără motiv
Eu sunt mândră că sunt româncă și că am avut așa strămoși curajoși și puternici. Știu că țara noastră are multe minusuri. De exemplu, pe mine m-a mirat faptul că oamenii încurcă Câmpia Libertății cu Câmpul lui Horea. Sunt apropiate ce-i drept, dar au o însemnatate diferită. Preferăm să fim pesimiști și ursuzi, să dăm cu pietre în alții, în loc să vedem și partea frumoasă a lucrurilor, frumusețile naturii noastre, ale tradițiilor și oamenilor. Ne consumăm fiecare clipă iubind fără dragoste și urând fără motiv, ridicăm ziduri în loc să construim poduri. Ar trebui să-i luăm exemplu pe necunoscuții sau pe cunoscuții care ne-au adus astăzi atât de sus. Merităm să ne mândrim cu România!
