Turneul de la Roland Garros este prea lung

1350 vizualizari
Turneul de la Roland Garros este prea lung

Fostul tenisman american John McEnroe, considera ca turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Slem al anului, este prea lung si ar trebui sa renunte la programarea meciurilor din primul tur pe durata a trei zile, informeaza agenția Reuters.

McEnroe, o adevarata legenda a „sportului alb”, care comenteaza in prezent Internaționalele Frantei pentru postul de televiziune Eurosport, a precizat că „Roland Garros-ul este singurul dintre cele patru turnee majore care dureaza 15 zile si este prea lung”.

Competiția din capitala Frantei a debutat duminica, iar campionul en titre, spaniolul Rafael Nadal, si-a inceput abia după trei zile cursa pentru castigarea celui de-al 10-lea sau trofeu la Roland Garros, in timp de liderul WTA Serena Williams a trebuit sa astepte la randul ei doua zile pentru a intra pe teren.

John McEnroe crede ca Openul Frantei nu ar trebui sa se intinda pe parcursul a 15 zile, in conditiile in care turneul de la Wimbledon are nevoie de numai 13 zile pentru a programa acelasi numar de meciuri, in timp ce US Open si Openul Australiei dureaza fiecare cate 14 zile.

Campionul american a adaugat ca organizatorii ar trebui sa gandeasca lucrurile „din perspectiva jucătorilor” si le-a propus sa doneze in scop caritabil banii care ii incaseaza in ziua suplimentara de competitie.

McEnroe a criticat, totodata, securitatea turneului parizian, dupa ce un fan a patruns duminica pe teren si a incercat sa faca un selfie cu elvețianul Roger Federer.

„Terenul este un sanctuar pentru jucatori, unde acestia vor sa se simta in siguranta si unde sa se poata concentra”, a adaugat John McEnroe.

Sursa: Agerpres

Sursa photo: Dailymail

Alte stiri:

 
 

Comments are closed.

 
 
 
 

Parteneri

X